marți, 27 septembrie 2016

De timp și revedere

Nu ne-am văzut de mult... Parcă de-o viaţă,
Şi parcă e prea greu să ne-ntâlnim,
La fel ca şi cândva, de dimineaţă
Ca altfel ziua bună s-o trăim.

Cândva zic eu... şi mă întorc prin vreme,
Găsindu-te în umbra unui vis,
Când, cu speranţă, decoltam dileme
Ca să găsim un drum spre paradis.

Azi ne lăsăm ascunşi de amănunte
Punând accent pe traiul monoton
Şi doar cuvântul între noi e punte
Ferindu-ne de-al şansei abandon.

În zori de zi numim trăiri şi vise
Un gând timid de-a fi cutezători,
De a păşi pe drumuri interzise
Ce ne-ar zori a fi nemuritori.

Dar cum orice se face şi desface,
Întâmplător, firescu-şi face vad,
Voind cu haina vieţii să ne-mbrace,
Zădărnicind absurdul retrograd.

O zi avem, deloc întâmplătoare
Un vis, un gând şi-o faptă să-mpărţim,
Ca început al vieţii-mplinitoare,
Având motiv, prin noi, să nemurim.

Nu ne-am văzut de mult... Dar altă viaţă,
De ne-o dorim, ni-i dată-a o trăi,
Fiindu-ne, la ceas de dimineaţă,
Acel ceva ce veşnic poate fi.

luni, 26 septembrie 2016

Viața, cu tine...

Îmi viaţa mea puține merg spre bine,
Rar mai zâmbesc, şi mai mereu sunt trist,
Mă lupt mereu şi-tot mai pesimist,
Dar totul e altfel când sunt cu tine...

Cu tine uit să cred că îmi e teamă
De-al ploii frig, de-al viscolului ger,
Cu tine simt că pot urca spre cer,
Simt că dorinţa ta spre cer mă cheamă.

Cu tine le-nţeleg altfel pe toate,
Iau adevărul vieţii ca întreg,
Cu tine împăcarea nu mi-o neg
Ştiind că orice vreau să fac se poate.

Cu tine reclădesc o nouă lume
Ce-şi are cerul ei, mereu senin,
Cu tine clipa are rol deplin,
Legându-se de tine şi-al tău nume.

Cu tine uit mereu de paranteze,
Nimic nu am a ţine în ascuns,
Cu tine tot ce eşti îmi e de-ajuns,
Altceva nu mai ştiu să mai conteze.

Cu tine văd şi-aproape, şi departe,
Şi n-am de ce să mă mai uit în jos,
Cu tine fantezia-i cu folos,
Prin ea mai mult mă-ndepărtez de moarte.

Cu tine iarna simt că-i primăvară,
Văd clar cum creşte iarba sub zăpezi,
Cu tine n-am nevoie de dovezi,
Căldura-ţi e ca soarele de vară.

Cu tine dintr-o noapte fac o viaţă
Şi iarăşi mă renasc în zori de zi,
Cu tine ştiu că încă pot iubi
Şi nu mă simt vândut ca marfă-n piaţă.

duminică, 25 septembrie 2016

Din vorbă-n fapte

Ne știm de ani şi ani... Ne ştim... Vorbim
De ceea ce-i cu mine ori cu tine,
De cum decad principii în ruine,
Uitând să fim ce ne e dat să fim.

Din când în când dăm clipelor motiv
Să ne arunce într-o altă lume,
Ce nu mai vrea minciuna să-şi asume
Mânată de un gând imperativ.

Pasul pe prag, deja, de mult, făcut,
Ne dă îndemn de gând în libertate,
De-a îndrăzni, ştiind că ni se poate,
Să ne avem reper şi în trecut.

Ne ştim de ani... Vorbim şi tot vorbim,
De cum e viaţa ta ori viaţa mea,
De câte date ni-s a înfrunta,
Uitând să fim ce ne e dat să fim.

Multe mă-ntrebi şi multe vrei să ştii,
Şi-nvăț şi eu din multele-ţi ştiute,
Că, scotocind, prin lumi necunoscute
Ne ştim iertaţi de mari vinovăţii.

Ştiind ori nu, crezând ori necrezând
Paşii ne merg în sensuri diferite,
Spre zorii zilei încă negrăbite
Când fi-vom unul şi un singur gând.

Ne ştim de ani şi ani şi tot vorbim,
Şi ne cunoaștem tot la fel de bine,
Şi în curând prea greu ne vom abţine,
Ascunşi de-ai lumii ochi, să ne iubim.

miercuri, 21 septembrie 2016

La tine, plouă...

La tine, astă seară, ştiu că plouă,
Şi mai devreme, mult, s-a înserat...
Gândul îmi fuge, parcă-n spre păcat,
Deşi ideea lui deloc nu-i nouă...

Ca-ntr-un trecut ce nu se vrea-n uitare,
Mi te vedeam motiv dezlănţuit,
Dorindu-mă uitând că-s obosit
Ca să mă las sedus de întâmplare.

Cu gust de adevăr ţi-era privirea
Ce mă chema în zborul către cer,
Făcându-mă să vreu, nu doar să sper,
Să nu-mi înfrâng, cu gând absurd, pornirea.

Şi te aveam privirii-n aşteptarea
Care prin faptă îşi avea şi rost
Lăsându-mă să ştiu pe cel ce-am fost
Când confundam răspunsul cu-ntrebarea.

Ploua mărunt şi-ai zis că vremea-i rece,
Şi-n miezul nopţii şi mai frig va fi,
Că timpul nu-l putem încetini,
Dar aşteptând, zăbovitor va trece.

În ritmul ploii ne-a cuprins tăcerea
Şi-apoi un ritm al vieţii ne-a surprins
Simţindu-mă de-al clipei foc aprins,
Ştiindu-te că-mi eşti reînvierea.

Întreaga noapte s-a lăsat trecută
Fără măcar să ştim că a trecut,
Uitând că dinspre seară a-nceput
Ca-n zori să-mi fii a mea, prea cunoscută.

La mine, astă seară, vântul bate...
Deşi înspre apus s-a-ntunecat,
Gândul, îl simt... deja mi l-ai furat...
Şi pasul, înspre drum, se tot abate...

duminică, 11 septembrie 2016

Requiem pentru Tincu

Firul de iarbă-i trist... Stă aplecat...
Nici frunza nu se mişcă în copaci...
Tu, către Cer priveşti... şi taci... doar taci...
Şi dai şi umbrei albul tău curat.

Până şi timpul clipei s-a oprit
Punându-te speranţelor reper,
Drept mărturie că, venind din Cer,
Trăirii pe Pământ te-ai dăruit.

Lumină, peste tot, e-n jurul tău,
Şi Cerul e senin şi luminos,
Ca, adormind, să poţi visa frumos,
Ferit de tot ce e ştiut ca rău.

Nimic nu se vroia tulburător,
Şi întâmplarea se-arăta cu rost,
Lăsându-ne să ştim cam tot ce-ai fost,
Şi fi-vei, Mare Alb, nemuritor...

Când Duhul Sfânt se pogora pe noi
Tu, Tincule, spre Cer te-ai înălţat
De Dumnezeu, la El, fiind chemat
Spre alt destin în lumea de apoi...

Privirii lumii noastre nu mai eşti
Dar într-un Rai al tău eşti mângâiat
De Marii Sfinţi, cei fără de păcat,
De neamul tău şi cete îngereşti.

vineri, 9 septembrie 2016

Repetitoarea întrebare

Mereu îmi pun aceeaşi întrebare
De poţi să-mi spui pe unde eşti acum?
Şi nu cred că-i o simplă întâmplare
Că m-aş porni, neobosit, la drum.

Să-ţi recunosc că-mi placi nu-mi este teamă,
Ţi-as spune chiar că-mi eşti un dar promis,
Însă încerc să nu mă iau în seamă
Şi să-ţi aştept mereu venirea-n vis.

Dintr-un îndemn al fiecărei clipe
Te caut, cu privirea, peste tot,
Dedându-mă fireştilor risipe
Pe care, să le-nving, abia mai pot.

Îmi eşti mereu răspuns şi întrebare
Şi amalgam de gânduri fără rost,
Motiv de omenească împăcare
Cu toate câte sunt şi vor fi fost.

Mereu îmi pun aceeaşi întrebare
De vrei să poţi de tine să-mi vorbeşti,
Şi să mă laşi, venind din depărtare,
S-arăt că rost şi dor de viaţă eşti.

Să-mi spui dorinţa nu îmi e ruşine,
Nici să susţin că nu-i un gând smintit,
Însă încerc să pot a mă abţine
De-a-ţi arăta că-s, totuşi, şi grăbit.

Firescul sens al clipei neştiute,
Ce din plural va trece-n singular,
Mi-arată că umilu-mi gând hoinar
E semn iertării faptelor trecute.

Îmi eşti mereu răspuns şi întrebare
Şi clar consemn de întâmplări cu rost,
Motiv de omenească împăcare
Cu toate câte sunt şi vor fi fost.

sâmbătă, 3 septembrie 2016

Te prevăd, te presimt...

Bună seara, iubito...
în vânarea-mi de vânt
Doar un gând de speranţă
îmi mai am pe Pământ,
Ca şi cum doar o rază
dinspre soare-ar veni
Ca să-mi spună de tine,
despre tot ce vom fi...

Te aştept cu dorinţa
ce nu-şi are sfârşit
Orişicâte dezastre
vor mai fi de venit
Că nu-i timpul ce trece,
ci se trec cei ce vor
Să ne pună, în taină,
întâlnirii zăvor...

Ne cunoaştem prin gânduri,
şi prin sensuri ne ştim,
Prin consensul tăcerii,
rost prin fapte voim,
Dar e încă devreme,
orişicât ne-am grăbi,
Dintr-atâta grăbire
prea puţin ne-am iubi.

Fii cu ochii pe vreme,
cerul e schimbător,
Vor fi nopţi cu furtună
ori cu ger zdrobitor,
Într-o seară, cu ploaie,
învăţa-vom, în doi,
Să urcăm iar în Ceruri,
şi să fim iarăşi noi.

Sunt pe drum, înspre tine,
mai am ceva de mers,
Mai puţin de o viaţă,
un întreg Univers,
Dar tu fii pregătită,
nu miza pe destin,
Eu, prin felu-mi de-a fi,
pot veni clandestin.

De-ţi e grea aşteptarea
poţi să-ncerci să visezi,
Cu trăirea-n credința
că-i real tot ce vezi,
Oboseli rătăcite
în trăire resimt,
Bună seara, iubito...
te prevăd, te presimt...

vineri, 2 septembrie 2016

Clipa de veste

Priveşte-mă iubito,
sunt raza unei stele
Ce-n ochii tăi priveşte
când ţi-i înalţi spre ele,
Îţi sunt, când vrei, aproape,
mă şi confund cu tine,
Iar dacă e nevoie,
te-aduc, în vis, la mine.

Când îţi voi da de veste,
spunând că timpul moare
Să ştii că nu mi-e vorba
deloc întâmplătoare
Veni-va o schimbare
mai altfel decât toate
Ca tu să vezi că drumul
altceva-n faţă-ţi scoate...

Cuvintele puţine
în vers de le voi spune,
Să te grăbeşti cu firea
că viaţa-i o minune,
Iar dacă le voi scrie
în rânduri de scrisoare,
Croieşte-ţi haină nouă,
din lacrimă de soare.

Chiar dacă ştiu mai multe
acum trec mai departe,
Mai am încă putere
să scriu o altă carte,
Voi scrie despre viaţă,
cu bune și cu rele,
Şi cât nisip e-n zidul
măreţelor castele.

Când îţi voi da de veste
va fi ultima clipă,
Ca nu cumva, cu gândul,
să faci de timp risipă,
Târziu, spre miez de noapte,
vei şti trăi prin tine
Minunea-ntâmplătoare
cum, dat, ţi se cuvine.