De moş Pătru Gheorghe din Podeni,
Care, când vorbea de cele sfinte,
Nu-şi uita strămoşii lui, olteni.
Povestea de vremuri şi de vreme,
Despre boli lumeşti fără de leac,
Despre lumea plină de probleme
Ce-i era ştiută de un veac.
Viața l-a purtat şi prin războaie,
Şi-a văzut prietenii cum mor,
Învăţând să nu se înconvoaie
Doar ca să îi fie mai uşor.
A muncit săpând în piatră seacă,
A adus din văi, pe munţi, pământ,
Şi-a-nțeles, prin muncă, să îi placă
De acei ce nu spun vorbe-n vânt.
"Multe mi-a fost dat să văd în viaţă,
Drumul spre departe m-a tot dus,
Am văzut comori în copci de gheaţă
Şi pe mulţi căzând de mult prea sus".
"Am ajuns de casa mea departe,
Pe oriunde mă puteam opri,
Că munceam şi mai ştiam şi carte,
Dar doar româneşte-am vrut vorbi".
"N-a fost chip să mă gândesc vreodată
Să îi las, printre străini, pe-ai mei,
Că mi-au fost mai mult ca lumea toată,
Care-i doar o cloacă de mişei".
"Azi trăim, ca dracii, într-o ţară
Care doar ca nume s-a păstrat,
Unde cel sărac, de-i dat să moară,
N-are bani să fie îngropat".
"Voievozii noştri-s doar morminte,
Greu şi-n cărţi de-şi mai găsesc un loc,
Cei de azi n-au fapte, doar cuvinte,
Însă dau, la-ntreaga ţară, foc".
"Cine ştie, taică, ce-o să fie?...
Poate iar ne-aduc un hop-în-ţol,
Că de-atâta foame şi prostie
Ne-nchinăm la măşti de staniol".
"Ne holbăm la vorbe ticluite
Spuse, ori peltic, ori sâsâit,
Şi crezând în cele auzite
Am ajuns doar buni de ţopăit".
"Avem feţele mereu mascate,
Suntem când cuminţi, când nesimţiţi,
Minţile ne sunt parcă spălate...
O s-ajungem ţară de smintiţi".
"Omul tot mai mult se urâţâşte,
Rânduiala vieţii s-a strâmbat,
De păcat mereu se tot vorbeşte
Dar mereu se cade în păcat".
"Câți mai ştiu ce-i frica de ruşine?
Fetele se vând, pe bani, oricui...
Nu ştiu Dumnezeu cum ne mai ţine,
Că ni-i fapta împotriva Lui".
"Cei ce-s astăzi tineri beau pe rupte,
Nu se-arată-n stare de nimic,
Dar, când vor, din tot ce-i bun să-nfrupte,
Chiar de bărbăţie se dezic".
"Casele de-acum nu au căldură,
Greu se intră-n ele, pe furiş,
Dar ocara stă în bătătură
Şi priveşte înspre cer cruciş".
"Cu femei biserica e plină,
Şi le vezi cu chip evlavios,
Însă chiar şi-atunci când se închină,
Se gândesc a trage un folos".
"Când a fost în sat să n-avem popă,
Mă duceam, duminica, în sat,
Şi spuneam a zilei pericopă
Ca să fiu, cu mine, împăcat".
"De crezut mai nimeni nu mai crede
Nici în om şi nici în Dumnezeu,
Nici măcar în ceea ce se vede,
Şi se minte mult şi cu tupeu".
Mi-am adus aminte astă seară
Despre multe câte mi-a mai zis,
Şi gândeam că, poate, înspre vară,
Să ajung la el, cum i-am promis.
A zis multe... Toate-s neuitate,
Uneori am zis că-i prooroc,
Multe spuse chiar sunt întâmplate,
Altele sunt încă jar şi foc.
Când eram, în scris, spre încheiere,
M-am simţit pierdut, fără curaj,
Că citeam, cu-n pas de-ntârziere,
Un mai vechi, cumva pierdut, mesaj.
La un ceas trecut, după amiază,
Şi moş Pătru Gheorghe a plecat...
Liniştit, cu-aceeaşi minte trează,
Într-un sat, din Ceruri, s-a mutat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu